România a scăpat de Serbia lui Djokovic sau Elveția lui Federer. Ca și în ultimii doi ani, din căciulă a ieșit biletul cel mai „ieftin”, cel puțin pe hârtie.
Avantajul e sporit, din moment ce întâlnirea cu India, din 19-21 septembrie, se va disputa la București, pe zgura de la Arenele BNR. „Mai bine de atât nu se poate”, a reacționat liderul echipei de Cupa Davis, Andrei Pavel, a cărui prezență este însă în cumpănă.
„Cneazul” nu e preocupat de adversar, ci de problemele la spate. „Ultima vertebră e deplasată cu un centimetru. Acum sunt între drumuri. Trebuie să aleg. Sper să mai pot juca un pic sezonul ăsta. Ieri am dat prima oară în minge după două luni. În momentul de față sunt numai întrebări pe care mi le pun. Să risc să joc cu dureri, să-mi stric viața de zi cu zi? Dacă intru cu India? Nu știu ce va fi mâine, dar în septembrie!”, a declarat Pavel pentru ProSport.
România și India s-au întâlnit de trei ori în Cupa Davis, bilanțul fiind favorabil alor noștri, 2-1. Ultimul meci s-a disputat acum 37 de ani, la New Delhi, Năstase și Țiriac câștigând cu 4-1.
"Au un dublu foarte bun, dar nu-s cei mai tinerei. Stai să câștigăm, că nici cu Japonia și Coreea n-a fost ușor" – Adrian Marcu, căpitan nejucător
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER